Aventura unui colet

De ceva timp cochetez cu ideea de a-mi trimite măcar o lucrare la o expoziţie de artă din afara ţării. Tot navigând prin reţelele de socializare ale Ning-ului mi s-au oferit tot felul de posibilităţi. Marea problema a mea, ca a multor altor români, este lipsa de fonduri. Aşadar căutam o formulă ieftină. Multe galerii de artă din afară cer sa plăteşti o taxă de participare. Aceasta variază : 25 dolari, 37 euro şi chiar mai mult. Dacă peste toate acestea mai pui şi taxele de transport, vei fi descurajat din start. Am răsfoit site-uri, reţele, oferte din S.U.A. şi Italia. O galerie din Las Vegas îţi propunea să te expună numai dacă erai membru al lor, iar taxa minimă este de 100 euro pe an. Taxele ajung până la 1.000 de euro pe an având astfel posibilitatea să fii luat şi de un impresar. Dar asta nu constituia o garanţie. Mi-am spus : ăsta e capitalismul. Orice serviciu trebuie plătit. Deşi în acest capitalism există şi voluntariat, voluntariat pe care şi eu îl practic. În timp ce descopeream oportunităţi, problemele financiare se agravau. Trăiam iar şi iar criza.
Am discutat cu câţiva prieteni: Emanuel Pope, Liliana Bertea, Elena Bissinger şi alţii.
Concluziile au fost că nu merită să investeşti, dacă nu ai promovare. Nu trebuie să te laşi doborât. Eu mă lupt de la o lună la alta să am măcar bani de pânze şi nu-mi reuşeşte intotdeauna.

Iată că îmi soseşte o ofertă de a expune gratuit de la Roberto Lacentra, cel care are o galerie de artă în Bologna. Ştia deja că nu am resurse financiare. M-am gândit că aceasta este oportunitatea pe care o căutam. Nu mai trebuie să plătesc taxă de participare, trebuie doar sa plătesc transportul. Şi aici însă avem o mare temere. Dar măcar încercam să văd cât este.
Aflu de la Elena Bissinger că nu mai există problema patrimoniului de stat când scoţi o lucrare din ţară, trebuie doar să faci un certificat de autenticitate în care confirmi ca acea lucrare este creată de tine.
I-am confirmat lui Roberto dorinţa mea de a participa. Am ales o lucrare de 60x80 cm recent realizată, "Miraj în mariaj". Am vernisat-o cu vernis cu uscare rapidă. Din păcate această uscare rapidă are loc numai la suprafaţă, după încă alte doua săptămâni mâna mea se lipea in continuare de suprafaţa pânzei. Niciodată nu am stat să păzesc o lucrare să văd în cât timp se usucă definitiv. Plus ca acest vernis cu uscare rapida este încă o noutate pentru mine. Am ratat astfel primul interval expoziţional. Din fericire urmau să aibă loc două expoziţii de grup, una după cealaltă. Cea de-a doua urmează să înceapă chiar pe 12 iunie.
Vinerea trecută, pe 4 iunie, m-am gândit că este ultima mea şansă să o trimit. Suprafaţa pânzei era încă lipicioasă, dar mi-am asumat riscul. Aveam şi eu liber, şi soţul meu. Am împachetat amândoi sârguincioşi pachetul. Am avut câteva divergenţe legate de modalitatea de scriere a adreselor. Cutia era a unui şezlong de la Ikea (de la un vecin). E o adevărată aventură să faci rost de cutie, să cumperi polistiren şi folie. Eu consideram că adresa nu este vizibilă, dacă o scriem pe o cutie deja scrisă. El îmi spunea că nu este o soluţie să scriu pe o hârtie albă şi apoi să o lipesc pentru că acea hârtie va fi smulsă. Amândoi aveam dreptate. Am scris până la urmă adresele direct pe cutie. Am aflat pe Internet că se pune destinatarul în dreapta jos şi expeditorul în stânga sus pe aceeaşi faţă. Am scris doar "Fragil" pe hârtie albă şi am lipit cu aracet.
Victorioşi şi un pic iritaţi am plecat să căutăm un oficiu poştal. Nu prea cunoaştem zona în care ne-am mutat. După câteva rătăciri, reuşim. Oficiul era un fel de chioşc. Intrăm. Pustiu. Apare într-un final o doamnă care ne-a servit cu amabilitate:
-Ce colet aveţi?
- Un colet (şi îl ridicăm să-l vadă).
- A, nu vi-l pot lua aşa. Trebuie să fie tot acoperit cu foaie de hârtie.
Ne dă ea două coli mari de hârtie, eu fiind dotată doar cu marker şi scotch.
Soţul meu împacheta de zor, timp în care eu încercam să aflu ce trebuie să scriu pe formularul de la poştă şi multe alte detalii. Evident, nu puteam, pentru că soseau clienţi care erau serviţi iar şi iar înaintea mea.
Am cerut să trimit prin serviciul EMS (bănuiam că este un serviciu de poştă rapid), serviciu care îmi fusese recomandat de pictoriţa Elena Bissinger. Aflam astfel că nu este posibil să trimitem cu acest serviciu, deoarece acest oficiu îl foloseşte exclusiv pentru documente. Suntem trimişi la plimbare în căutarea unui oficiu care ar putea să ne servească, oficiu pe care nici funcţionarele nu-l puteau localiza. Ştiau numărul, nu ştiau adresa. Şi tot aşa. Amabile au fost, dar nepricepute.
Reuşesc să aflu totuşi că dacă aş vrea să asigur coletul la 50.000 lei , m-ar costa 1.300 lei, dacă îl asigur la 25.000 mă costă 880 de lei şi dacă îl asigur pentru 10.000 lei m-ar costa 750 lei
(pentru 10 milioane lei vechi, mă costa 750.000 mii lei vechi). Dar dacă îl trimit prin serviciul EMS nu aş putea să-l asigur oricum, deoarece nu se oferă această posibilitate.
Nu mi se spune să nu scriu Fragil din nou pe el.
Plecăm acasă, completăm cu hârtie marginile coletului, scriem frumos adresele si Fragil pe toate laturile.
Eram deja dezamăgiţi de preţurile mari. Cu o zi inainte aflasem nişte veşti rele de la locul de muncă, iar, în ziua respectivă tocmai achitasem rata care se mărise foarte mult.
Ne uităm la ceas. Nu mai aveam timp să căutăm acel oficiu poştal. Trebuia să plecăm la Târgovişte. Urma să mergem cu sora mea şi soţul ei. I-am aşteptat, ne-am cerut scuze, şi am vârât coletul în maşină pe bancheta din spate, între mine şi sora mea. Cu pisic, valiză şi coletul neplanificat am pornit.
Odată ajunşi în Târgovişte, ne-am grăbit să ajungem la Poşta Mare. Am lăsat motanul în faţa porţii casei părinteşti şi am pornit la Poştă. Aici, din nou, funcţionarele au fost surprinse de dorinţa noastră. Au fugit la şefa de post. Nu se putea trimite. Nu ar fi ajuns la timp. Era prea mare. De ce scria "Fragil" pe el? Nu , nu se poate. Ele nu ştiu cum. Nici prin serviciul EMS. Dacă s-ar fi putut ar fi plecat abia luni, că sâmbătă şi dumincă poşta nu funcţionează. Să nu va imaginaţi că nu am stat la coadă şi că nu erau toate celelalte ghişee închise ( tot ce ştiţi ca răbdători cetăţeni ai României rămâne valabil). După multe păreri şi vaiete, am fost îndrumaţi catre servciul PrioriPost, care are un punct de lucru lângă piaţă. Grabă mare. Ia coletul, încarcă-l atent şi dă-i bătaie să nu închidă.
În faţa oficiului drumul era închis, deoarece se turna asfalt.Încearcă cumnatul o negociere cu poliţistul, nu-i merge. La 10 secunde trece în schimb un Jeep alb. Dacă noi nu putem, ei pot.
Parcăm, alergăm, ajungem.
Acolo dorinţa noastră de a trimite un colet a fost întâmpinată cu stupoare. Un colet atât de mare?! Până la Bologna?! Italia?!
Domnul de la birou este complet depăşit. Are o cămaşă albastră, dar nu ştie pe unde să o scoată.
O doamnă mai în spate preia controlul. Nu ştia nimic nici ea, aşa că sună la Bucureşti de vreo 6 ori. Ni se reproşează din nou că scrie Fragil pe el, că e prea mare şi că de ce vrem să ajungă repede. Au un serviciu. Îl trimit cu avionul. Dar nu ştie dacă nu e prea mare. Sună din nou la Bucureşti . Află că limita maxima e de 3m x 2 m. Asta aflasem şi eu deja de pe Internet cu câteva ore mai devreme, dar doamna nu ştie ... Ni se spune cât ne costă, dar că nu poate lua în considerare eticheta de Fragil. "Aşa nu trimitem decât în ţară, nu în afara ei", spune ea. Protestăm: tabloul este fragil. "Bine, poate să rămână eticheta de Fragil, dar noi nu o să o luăm în considerare", conchide ea. Serviciul de curierat cu avionul nu prevede acest lucru. Oricum, ne costa încă jumătate din valoarea transportului, dar numai dacă îl trimiteam în ţară.
Si cum?! Vrem să-l asigurăm? Ei nu fac nici o asigurare! De nici un fel. În caz de deteriorare completă, facem reclamaţie şi firma ne va da de 10 ori suma transportului. Adică, ne costă 1,6 milioane lei vechi transportul, iar dacă se întâmplă ceva , după ce ne judecăm cu ei, vom primi 16 milioane lei vechi.
Suntem contrariaţi. Soţul meu ia coletul şi spune că nu-l trimite nicăieri în condiţiile astea. Că el ştie ce fac aştia în avion cu coletele ; dau cu picioarele în ele, le aruncă de colo-colo şi numai el ştie cât a împachetat şi cât de uşor e totuşi să fie spart şi să ajunga să fie deteriorată pânza.
Dezamăgiţi, plecăm. Era ultima noastră şansă în acea zi.
Coletul ajunge în camera noastră din Târgovişte, unde se odinneşte preţ de două zile.
Caut înfrigurată pe Internet. Găsesc firma Fan Courier. Nu sunt detalii. Sună soţul meu. Se poate asigura coletul, dar dacă este fragil nu se poate trimite decât cu transport rutier. Costa 30 euro şi va pleca abia luni, marţi iese din ţară şi va face 5 zile. Prea târziu. Expoziţia va fi deja vernisată.
Dar preţul e bun şi e bine de ştiut pentru altă dată.
Cumnatul meu sună un prieten, zis Câine, prieten care ar avea cunoştinţe de felurite metode de transport. Reuşeşte să vorbească cu el abia luni, timp în care ne întoarcem în trupă completă la Bucureşti: eu, Maia, soţul, Bobo, sora, Karola, cumnatul, Dinu şi motanul, Negrilă. Peste noi, din nou, coletul.
Luni aşteptăm telefonul de la Câine după un calcul făcut asupra tansportului. Dinu a cerut o asigurare de 50 milioane lei vechi. Dacă îl ia marţi , va ajunge miercuri. Transport rapid, într-adevăr. Dar telefonul nu-l primim decât azi, marţi. Suma este una astronomică pentru bugetele noastre sărăcite: 130 euro. În condiţiile în care de la lună la lună ni se iau banii, apoi ... ni se iau iar banii, apoi ... nu ni se dau banii...apoi... iar ni se iau bani (în nici unul din cazuri nu ni se dau bani), concluzia este simplă: nu-l mai trimit. Acum stă coletul meu acasă şi mă aşteaptă. Am aflat detaliile în drum spre serviciu.
Cu ruşine, pentru neputinţa mea şi a sistemului, îi scriu într-o engleză stricată lui Roberto că nu mai pot trimite lucrarea, cerându-mi scuze.
Din fericire, Roberto este înţelegător şi iată ce îmi răspunde:
Ok Maia,
I know that artwork shipping is a problem. If you use Romanian postal service you have no insurance. If you use courier, thay cost much money and don't give you guarentes. The cost of shipment goods costs much more than the cost of travelling people. Excuse for the work I've created, but it was an experience for you.Please do not send your works out of the European community, because whencome back you must also pay an import tax (20% VAT) on the declared or insured value, even if it is your job.
Ciao da Italia. Roberto.

Am să-i mulţumesc pentru înţelegere.
Iar data viitoare (deşi nu ştiu când mă voi mai încumeta) voi alege o lucrare mai veche, deja vernisată, pe care să o trimit din timp. Acum, nu am avut când şi nici cum. Lucrările vechi nu erau în Bucureşti, iar eu nu am avut când să merg să le iau.
Plus că te gândeşti mult ce trimiţi: să nu fie nici cea mai bună lucrare a ta, căci nu ştii dacă o mai vezi, dar să fie una care să te reprezinte, deoarece ai o şansă să fii remarcat.
Din răspunsul lui Roberto reiese că mai sunt obstacole de trecut şi că într-adevăr e greu să trimiţi o lucrare. Îi urez lui Roberto un vernisaj al expoziţiei cât mai reuşit.
Altădată sper să fie cu noroc.











Citeste tot articolul...